Patronii Spirituali Ai Bisericilor

Sf Tereza A Pruncului Isus

Maria-Francesca-Tereza Martin s-a născut la data de 2 ianuarie 1873, la Alençon - Franța. Tatăl ei, Luigi Martin, avea un magazin de bijuterii și ceasuri. Mama, Zelia Martin, era patroana unui mic atelier de dantelării.ncă de mică, Tereza avea o sănătate fragilă. Din această cauză, dar și pentru că mama ei era bolnavă, a trebuit să fie dată la o doică, la țară. Se întoarce acasă în aprilie 1874.Când Tereza avea doar patru ani, trece printr-o mare încercare: moartea mamei, la 28 august 1877. Sora ei mai mare, Paulina, devine ca a doua mamă. Câteva luni mai târziu, toată familia se mută la Lisieux. Aici ea cunoaște Carmelul.În noaptea din Vinerea Sfântă a anului 1896, au început să-i apară primele semne de boală: e vorba de tuberculoză (boală incurabilă pe timpul acela). Intră în fericirea veșnică la 30 septembrie 1897, după o lungă perioadă de suferință, înconjurată fiind de surorile sale din Carmelul din Lisieux. Moare, spunând: "Dumnezeul meu, te iubesc!"Trupul Terezei a fost depus în cimitirul din Lisieux, unde a rămas până în 1923, când a fost beatificată.În toamna anului 1898 apare Istoria unui suflet (manuscrisele Terezei, redactate la cererea superioarei sale din Carmel). Primul tiraj de 2.000 de exemplare a avut un succes extraordinar. Până astăzi reeditările au atins ordinul milioanelor. Cartea acum este tradusă în 60 de limbi. Este "oglinda" copilăriei spirituale, care a condus-o pe Tereza la sfințenie în numai 24 de ani.Procesul canonic pentru beatificare a început în 1910. A fost declarată fericită de către papa Pius al XI-lea, la 29 aprilie 1923, și sfântă la 17 mai 1925. Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o învățătoare a Bisericii la 19 octombrie 1997.Mesajul principal al Terezei de Lisieux este mesajul esențial al evangheliei: "Această tânără a amintit lumii întregi că Dumnezeu este Tatăl nostru, Tatăl revelat prin Isus Cristos" (Ioan Paul al IIlea, 2 iunie 1980).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu